Fara tine....de patru ani. O parte din mine,n-as putea sa spun exact care,a invatat sa accepte lipsa ta. Durerea s-a transformat intr -o lipsa enorma care apare o data la doua ,trei zile,uneori o saptamana.E inca puternica dar nu-i prezenta in fiecare zi. Unii spun ca, daca n-ar exista uitarea am innebuni definitiv,pe rand fiecare. La mine a disparut durerea aceea crunta si insuportabila. E vorba de uitare?...n-are legatura.
Tac..... taci si tu. Fii langa mine. Atat. Stiu ca esti. Probabil ca asa am invatat sa accept lipsa ta,sperand in babisme. Zambesc acum,da sa stii ca fac atat de bine babismele astea,habar n-ai. Daca ti-as spune ca atunci cand mananc zic in gand,sa primeasca si tati meu acolo departe din bucatile astea, plus ca am innebunit pe toata lumea cu pomenirea meselor pentru tine, sau daca ti-as spune ca atunci cand te visez incerc sa-mi amintesc fiecare particica si evident, o interpretez in fel si chip,n-ai vrea sa stii cate interpretari...nuuuuu,n -ai vrea. Sau cand vin la tine in vizita,doooamne,pai daca ar exista microfon acolo,cine ar auzi ce-ti spun i-ar trebui psihiatru dupa ce ar asculta............ si sa-ti mai spun..ca uneori, chiar cred ca o baba nebuna ca vorbele ajung la tine? Si atunci cand plec ma-ntorc spre tine si iti fac cu ochiul,de fiecare data, asa cum tu m-ai obisnuit? iar daca uit, draaace...imediat ma intorc sa-ti fac,altfel cine stie ce tampenie s-ar putea intampla :) Stiu....ai rade copios si mi-ai spune ca nu-s fiica ta :)) Ma opresc aici,zambind cu tine,nu vreau sa stric momentul asta.
