Ador senzatia talpilor goale mergand prin iarba, sa simti fiecare firicel umbland printre degete,senzatia aceea de rece si pufos in acelasi timp,de...nimic nu mai conteaza decat starea aia de bine. Ieri,am avut parte de asa ceva. Am ajuns intr-o padure,nu era o tinta clara,pur si simplu trecand prin zona am zis de ce nu? Si bine am facut. Pentru o buna perioada de timp am uitat de tot. Si de mine,cred. Nu faci decat sa asculti sunetul padurii si sa te bucuri de tot ceea ce iti ofera padurea, in liniste, fara sa "deranjezi" nimic din ceea ce gasesti acolo. Sentimentul asta il am. Descopar,admir,profit dar fara a "misca" niminc din ceea ce se afla acolo de ani de zile. Iar daca ai norocul sa descoperi un izvor,cu apa aia pura si rece si sa-ti tragi sufletul pentru un minut,chiar ca nimic nu mai conteaza. Esti tu si padurea.
 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu